foto lucrari – 8 – EXPOZITIA “BUCURESTIUL DE IERI SI DE AZI” – Cotroceni – august 2011

EXPOZITIILE ORGANIZATE DE GALERIA DE ARTA ELITE PROF ART POT FI ADMIRATE SI PE NOUL SITE AL GALERIEI:http://galeriaeliteprofart.com/

BUCURESTIUL DE IERI SI DE AZI”

 

Rezultatele cercetărilor arheologice atestă că teritoriul pe care se află Bucureștiul a fost locuit neîntrerupt încă din epoca paleolitică. Tradiția spune că întemeierea orașului s-a realizat în vremea lui Bucur, pe care unii îl cred cioban, alții pescar, boier, haiduc. Prima consemnare în scris a acestei tradiții este cea din 1761, a călugărului franciscan Blasius Kleiner.

 

Printr-un document al domnitorului Mircea cel Bătrân din 1410, Bucureștiul este numit „Cetatea noastră”.

Prima atestare documentară certă a Bucureștiului datează din 1459, când prin hrisovul din 20 septembrie, domnitorul Vlad Țepeș scutește de dări și întărește dreptul de proprietate al unor locuitori, document descoperit în jurul anului 1900. Vlad Țepeș petrece patru din cei șase ani de domnie „în cetatea București”, preferându-l reședinței Târgoviște.

În timpul domniei lui Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș, 18 din cele 25 de documente care au înscris pe ele locul de unde au fost emise sunt din Cetatea de Scaun București.

Mircea Ciobanu în timpul domniei sale ridică un palat domnesc numit mai tîrziu Curtea Veche. In 1558-1559 în curtea domnească se construiește o biserică, cea mai veche construcție păstrată în forma sa originală iar în 1562 se ridică și biserica Sf. Gheorghe cunoscută ca Sf. Gheorghe-Vechi sau „cel românesc” după care Constantin Brâncoveanu construiește în 1707 Sf. Gheorghe-Nou sau „cel grecesc”.

Orașul se dezvoltă continuu iar din secolul al XVII-lea se întinde și pe malul drept al Dâmboviței; în partea de vest ajunge până în zona Cișmigiu iar în est până la intersecția Căii Moșilor cu Hristo Botev de astăzi. În 1563 este menționat „pazarul” (de la turcescul bazar), piața Bucureștiului situată în apropierea Curții domnești. Zece ani mai tîrziu, în 1573 Alexandru al II-lea Mircea înființează la mănăstirea Plumbuita prima tipografie cunoscută din București.

O altă tradiție, din secolul al XVI-lea, vorbește despre Negru Vodă ca întemeietor al Bucureștiului. Primul care scrie despre acest lucru este raguzanul Luccari, după o călătorie prin Țara Românească în timpul lui Mihai Viteazul.

 În septembrie 1593 Mihai Viteazul devine domn al Țării Românești iar în 1594 începe lupta antiotomană. La 15 august 1595 Capitala este ocupată de turci; Sinan Pașa întărește orașul săpînd un șanț lat de circa 6 metri și tot atât de adânc și întărituri la marginea șanțului din două rânduri de trunchiuri de copaci îngropați care aveau spațiul dintre ei umplut cu pământ.. Bisericile au devenit Moschei. La retragerea turcilor din București, în octombrie 1595, Sinan Pașa a prădat și a incendiat orașul.

Bucureștiul devine Capitala Țării Românești în 1659  în timpul domniei lui Gheorghe Ghica și începe o perioadă de refacere și de dezvoltare. Apar marile hanuri, se ridică biserici, atelierele meșteșugarilor se grupează pe ulițe separate: Șelari, Covaci, Gabroveni, Lipscani, Băcani etc. În 1679 este menționată funcționarea unei fabrici de postav. În același an, domnitorul Șerban Cantacuzino întemeiază prima școală românească, Școala domnească de la mănăstirea Sf. Sava din București și începe ridicarea mănăstirii Cotroceni în vestul capitalei.

 În 1692 domnitorul Constantin Brancoveanu poruncește construirea unui drum, Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei de astăzi), care să lege Palatul Brâncovenesc cu proprietățile de la Mogoșoaia. Spătarul Mihai Cantacuzino, fratele domnitorului Șerban Cantacuzino, a fondat Spitalul Colțea în 1695 si a început construirea bisericii Colțea, iar în 1699, în nord-estul orașului ridică Biserica Fundenii Doamnei.

În veacul fanariot, în întreg secolul al XVIII-lea, viața Capitalei se află sub o puternică influența orientală: costumele boierilor și ale dregătorilor, protocolul, mâncărurile, băuturile, termenii turcești sau turco-grecești (caldarîm, palat, papuci, ciorbă, musaca, peruzea, pafta, filigran, cataif, șerbet). În 1716 sunt fixate pentru prima dată coordonatele Bucureștiului – 44°22′ latitudine nordică și 23°48′ longitudine estică – de către Hrisant Nottara, viitorul patriarh al Ierusalimului.

 Din inițiativa domnitorului Nicolae Mavrocordat începe ridicarea mănăstirii Văcărești, ansamblu arhitectonic în stil brâncovenesc, descrisă drept cel mai mare complex arhitectonic mânăstiresc din secolul al XVIII-lea din sud-estul Europei (dărâmată în ultimii ani ai dictaturii comuniste).

În 1834 s-a introdus nomenclatura oficială a străzilor Capitalei, străzile se lărgesc, sunt pavate și dotate cu canalizare. În această perioadă, au fost construite palatele Ghica, Sutu, Știrbei și au fost înființate: “Eforia Spitalelor” (1831), “Arhivele Statului” (1831), „Societatea Filarmonica” (1833), „Societatea literară” (1836), „Societatea d-agricultură a Rumâniei” sub conducerea lui Mihail Ghica (1836), “Imprimeria statului”(1839), se deschide la Colegiul Sf. Sava prima expoziție de artă din țară (1836), a apărut primul „Muzeu de istorie națională și antichități“ (1834), se organizează biblioteci publice (1836), s-au dat în folosință spitalele Brâncovenesc (1838), Filantropia (1839), prima maternitate din București numită „Spitalul de nașteri”(1839).

La 24 ianuarie 1859, în urma dublei alegeri ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza se realizează de fapt unirea Principatelor. Noul domnitor este întîmpinat cu entuziasm la 29 ianuarie 1859 de bucureșteni. La sfârșitulul anului 1859, Mihail Kogălniceanu susține ideea ca București să devină capitală a Principatelor motivând prin faptul că țările europene și Turcia considerau Bucureștiul drept capitală, aici erau reședințele consulatelor străine, începuse deja transportarea arhivelor cancelariilor de la Iași către București, spunând printre altele:

“Orașul Bucuresci este de seculi făcut pentru ca să fie Capitala României. Aproape de arterul principal al comerciului, al bogățiilor Principatelor Unite, Dunărea, pe drumul cel mare al Occidentului către Orient, cu o populațiune numeroasă, compactă și eminament românească, Bucurescii este apoi singurul oraș care are elementul cel mai puternic al unei țării, clasa sau starea de mijloc. Nicăierea, în nici un oraș al României nu există un centru de lumini mai mari, un popul cu aspirațiuni mai naționale și mai liberale, un spirit public mai neatârnat. Nicăieri opiniunea publică n-a putut a se dezvolta și domni mai mult decât în Bucuresci.”

La începutul anului 1866, domnitorul Cuza este răsturnat de o coaliție formată din liberali și conservatori. Bucureștenii, în număr de 30.000 îl întâmpină pe prințul Carol de Hohenzollern la Băneasa, unde primarul Capitalei, Dumitru Brătianu, îi oferă cheile orașului.

În timpul domniei monarhului Carol I în calitate de rege (1881–1914), Bucureștii au traversat o evoluție spectaculoasă, căpătând o înfățișare tot mai apropiată de cea a capitalelor din Europa apuseană, motiv pentru care orașul ajunge să fie supranumit „micul Paris”. De altfel, legătura cu orașul francez este mai profundă: el a servit ca model pentru cele mai multe lucrări publice efectuate în Bucureștii acestei perioade. Sub domnia regelui Carol I, au aparut primele semne de transformare a Bucurestiului intr-o Capitala, primar al urbei fiind legendarul Pache Protopopescu. Acesta a dat semnalul sistematizarii orasului, ceea ce a insemnat si demolari de cladiri, cu mari proteste. Caragiale nu-l iarta pe Pache nici mort, tragandu-i un protest din popor intr-unul din Momente.

Daca socotim tot ceea ce s-a ridicat in Romania sub domnia regelui Carol I, inclusiv edificiile publice din Bucuresti, atunci, in loc sa vorbim despre “Micul Paris”, ar trebui sa vorbim despre “Micul Berlin”. Carol I a adus in Romania un simt al rigorii care avea sa faca buna pereche cu inventivitatea autohtona.

 

In octombrie 1878 – Armata Romana, victorioasa in razboiul impotriva turcilor, intra triumfator in Bucuresti. In cinstea ostasilor care au luptat in razboiul de independenta, sunt redenumite vechile “poduri”: Podul de Pamint devine Calea Plevnei, Podul Calicilor devine Calea Rahovei, Podul Tirgovistei devine Calea Grivitei, ulita Herastraului devine Calea Dorobantilor, Podul Mogosoaiei devine Calea Victoriei, Capul Podului Mogosoaiei devine Piata Victoriei iar splaiul Dimbovitei devine splaiul Independentei. Podul de Afara este denumit Calea Mosilor, Podul Beilicului devine Calea Serban Voda.

Ultimele decenii ale veacului al XIX-lea , completeaza zestrea urbanistica a Bucurestiului cu alte cladiri monumentale datorate unor arhitecti straini sau putinilor arhitecti români instruiti în scolile din strainatate, în special Franta.

 

O alta categorie de imobile poarta amprenta stilul arhitectonic al renasterii italiene din care se disting 2 categorii : cladiri de inaltime mica, cu decoratii simple însa de o suplete rafinata; cladiri în stil brîncovenesc, cu arcade sustinute de coloane îmbogatite cu motive ornamentale florale, de ispiratie folclorica romaneasca, cu balcon sub forma de foisor si cu binecunoscutele si splendidele acoperisuri de tigla rosie, cladiri în stil arhitectonic neoromanesc. Toate de o rafinata eleganta.

 

Prezenta cladirilor de inspiratie franceza precum si a atmosferei din cafenelele ca si viata literar-artistica, îi dau o tenta specifica Bucurestiul începutului de veac XX  fiind numit “Micul Paris”. Vom remarca, astfel, superbe case, sau mai bine zis curti cu case, palate, cafenele si restaurante, cu decoratiile lor de o rafinata eleganta specifice sfîrsitul secolului XIX, în stilul arhitectonic al renasterii franceze precum si neoclasic. Toate au fost realizate dupa planurile arhitectilor francezi sau români formati la scoala de arhitectura franceza si construite de echipe de constructori italieni, utilizînd renumita caramida “subtire italiena”. Cele mai multe sint decorate cu frontoane si arcade, cu încadramente de ghirlande de flori la ferestre, cu splendide medalioane, cu mansarda înalta cu mici ferestruici rotunde si acoperisuri placate cu solzi de metal si uneori cu superbele cupole rotunde sau trapezoidale, cladiri asemanatoare celor aprtinînd burgheziei franceze

 

O plimbare în timp, pe strazile si bulevardele acestui frumos oras al sfirsitului secolului XIX, pe sub boltile coroanelor arborilor ce le strajuiesc, bolti umbroase atît de placute în arsita verii,  ne va conduce intr-un oras care merita pe deplin renumele sau si care astazi nu mai este. O imagine a unui Bucuresti romantic, de mult apus.

Vom remarca piete de inspiratie franceza in care strazile pornesc radial, sau vom patrunde in strazi inundate in verdeata. Vom admira monumentele si vom incerca sa facem sa renasca atmosfera secolului trecut. Vom remarca schimbarile aduse de timp si de evolutie …

 

 Bucurestiul devine un important centru economic;  sunt infiintate noi banci sunt construite importante palate publice. Calea Victoriei, in zona centrului istoric al capitalei dominat de bisericile si hanurile specifice evului mediu au suferit   transformari care nu mai amintesc de acea perioada, si anume au aparut  constructii impunatoare cum ar fi cladirea CEC (arhitectul elvetian Paul Gottereau), societatea Agricola, hotel de France,  Posta Centrala.

 

Cel mai important primar pe care l-a avut Bucurestiul a fost interbelicul Dem. I. Dobrescu. Acesta a fost primul si, pana la aceasta ora, singurul primar care a avut o viziune a orasului si a reusit sa si faca rost de bani pentru a-si pune proiectul in opera, cum se spune.

Aproape in acelasi timp cu marea sistematizare intreprinsa de Dobrescu, Bucurestiul a avut sansa unica a impunerii modernismului in arhitectura, prin Horia Creanga, Herivan si altii. Daca pe cateva trasee ale sale Bucurestiul isi impune propria identitate, acesta e meritul arhitectilor din anii ’30, dar si al economiei acelor ani, foarte putini, in care s-a construit pe marile bulevarde, ca si cum s-ar fi anticipat marea criza a anilor ’30.

 

” Bucurestii sunt o creatie a natiunii noastre, sunt originalitatea noastră, sunt tot ce am fost în stare să facem…Bucuresti-ul a ajuns,  ca prin proprie vitalitate,  să se impună ca o Capitală unică asupra căreia s’a revărsat grija atentă a unor mari oameni pe care însă nu i-am înteles deplin pentru a li se arăta recunostinta cuvenită… ”

 

                                     N. Iorga – “Istoria Bucurestilor” 1939

 

Dupa al Doilea Război Mondial conducerea politică a României a aparținut unui regim comunist impus de Uniunea Sovietică după 23 august 1944. Desființarea instituției monarhice (1947) și aplicarea unei ideologii opuse ca orientare politică sub controlul unei cenzuri politice opresive au generat o criză asupra României ale cărei efecte nu au fost depășite până în prezent. Situația orașului București, prosperă și întrucâtva stabilă în anii 1950–1960 în ciuda reeducării forțate a populației în spirit stalinist, intră pe o pantă descendentă – ce antrenează toate aspectele vieții urbane – începând cu anii 1970 și culminând cu ultimii ani ai deceniului următor.

 

Ca și în țările din sud-estul Europei, pe teritoriul României la sfârșitul secolului al XVIII-lea, se resimte influența culturii bizantine. Îndeosebi în Moldova, și Țara Românească, această cultură se dezvoltă mai rapid. Spre deosebire de cele două țări românești, în Transilvania sunt prezente influențe ale curentelor artistice provenite din zona Europei centrale. Astfel, întâlnim influențe și chiar putem vorbi de arta romanică, gotică, renascentistă, sau barocă.

Atât Occidentul cât și Orientul, aduc schimbări accelerate determinând un efort de sincronizare a culturii și artei românești cu țările din aceste locuri. Asimilarea în ritm accelerat a schimbărilor în arta și cultura românească, au dat naștere unor fenomene specifice cum ar fi așa-zisa „ardere a etapelor” în care, anumite curente se succed într-un ritm rapid fără a mai urma evoluția normală. V. Florea, în lucrarea „Arta românească modernă”, afirmă în legătură cu acest fenomen:

„Zămislirea noilor forme de artă este adesea șovăielnică. În virtutea inerției, multe forme vechi dăinuie și după ce și-au pierdut fondul de odinioară, în timp ce forme noi se impun fără a dobândi și conținuturi corespunzătoare, fără a fi pe deplin asimilate și adaptate la condițiile specifice locale.”

—V. Florea, Arta românească modernă

Dintre curentele artistice de proveniență din Apus, primul curent va fi neoclasicismul, chiar dacă uneori va avea influențe ale academismului. După apariția neoclasicismului, își vor mai face simțită prezența și alte curente occidentale, diminuând simțitor decalajul în timp față de arta Apusului.

 

 La sfârșitul secolului al XVIII-lea pictorii se diferențiază de vopsitorii de tot felul, astfel ei sunt numiți „zugravii de subțire” iar ceilalți „zugravii de gros”. Pictorii de pe meleagurile României provin din rândul iconarilor, a foștilor pictori de biserici sau din pictorii străini experimentați în țările de unde provin. Portretele realizate de „zugravii de subțire” sunt hieratice, prezentând naivități de desen și în general convenționalism. Spre deosebire de pictură, arta grafică este mai detailată insistând pe realizarea detaliului în vestimentație, fie orientală sau occidentală. Lucrările realizate în această perioadă erau în mare parte anonime deoarece, autorii nu își puneau semnătura neavând conștiința lucrarilor lor.

 

După mijlocul secolului al XIX-lea, se dezvoltă în România sculptura ronde-bosse. Karl Storck, german la origine se stabilește în București și având un stil neoclasic, realizează o operă variată remarcându-se în portretistică („portretul lui Theodor Aman”) dar realizând și numeroase monumente, cum ar fi: „Domnița Bălașa”, „Spătarul Mihail Cantacuzino” (București). Acest sculptor are o contribuție deosebită în ceea ce privește începuturile învățământului academic, predând la catedra de sculptură din București. Fiul său, Carol Storck fiind elevul acestuia, își va continua studiile în Italia și Statele Unite ajungând astfel la un nivel profesional de invidiat. Carol Storck creează portrete („B. P. Hasdeu”), alegorii („Progresul”, „Electricitatea”), și sculptură monumentală („Carol Davilla”).

 

In secolul al XIX-lea, își face simțită prezența tradiția occidentală și pe meleagurile românești. În pictură această tradiție este confirmată prin numărul mare de portrete. O importanță deosebită pentru pictura românească are Theodor Aman (1831-1891), artist desăvârșit cu studii academice la Paris. Un alt mare pictor român, Nicolae Grigorescu (1838-1907), aduce un suflu nou în pictura românească. Pictor de excepție ce va fi un deschizător de drumuri în școala de pictură, Ștefan Luchian (1868-1916) aduce un aer de modernism de la München sau de la Paris.Școlit la academiile de la București, München și Paris unde face cunoștință cu ultimele noutăți în domeniul tehnicii artistice, Gheorghe Petrașcu (1872 – 1949) deși apropiindu-se de opera lui Nicolae Grigorescu, ajunge să se deosebească de aceasta prin evoluția artei sale ce are un parcurs sigur spre perfecționism. Alaturi de acestia, pictori precum Theodor Pallady (1871-1956), Jean Al. Steriadi (1880-1956), Nicolae Dărăscu (1883-1959), Nicolae Tonitza (1886-1940), Iosif Iser (1881-1958), Camil Ressu (1880-1962),Corneliu Baba (1906 – 1997) realizeaza opere de arta in care se simte influenta scolilor occidentale de pictura, dar nu vor nega niciodata în totalitate tradiția, ea având continuitate de la Theodor Aman până la sfârșitul perioadei interbelice.

Sculptura românească in prima jumătate a secolului XX va fi marcată de doi mari sculptori și anume Dimitrie Paciurea (1873-1932) si Constantin Brâncuși (1876-1957). Numit și „Luchian al sculpturii românești”, Dimitrie Paciurea aduce o notă de modernism în sculptura românească. „Gigantul”(1907), una din capodoperele sale, este destinată parcului Filaret. Paciurea se va împlini în portretistică realizând lucrări ca „Himerele”, precum si  numeroase portrete ale contemporanilor săi: Petrașcu, Luchian, Hașdeu, sau a unor personalități ale culturii universale: Spiru Haret, Beethoven, Tolstoi, Shakespeare.

Constantin Brâncuși, remarcat prin talentul său se află la polul opus față de Paciurea, abordând un alt stil în sculptură. El învață tehnica modelajului în atelierul lui Rodin din Paris. Printre numeroase lucrări ale sale un loc aparte ocupa „Portretul pictorului Dărăscu”, „Orgoliu”, „Supliciu”, „Rugăciunea”, „Sărutul”, „Cumințenia pământului”.

 

Contemporani cu noi, artisti precum Traian Bradean, considerat cel mai bun desenator, Nicolae Hilohi Racauti renumit pentru portretele si icoanele sale, sau Ion Salisteanu, peisagist renumit, ori sculptori precum Ion Iancut Alexandru Grosu sau Mircea Roman, continua traditia inaintasilor.

 

Dacă în anii ’90 deschiderea unei galerii de artă în România era un act masochist sau chiar sinucigaş din punct de vedere financiar, în ultima perioadă lucrurile au început să se mai schimbe. Motivele şi paşii urmaţi într-o astfel de întreprindere ţin mai degrabă de antropologie culturală decît de loterie economică. Lipsa relativă a banilor face ca domeniul la care ne referim să fie deocamdată, dacă nu imaculat, cel puţin neîntinat de interese şi personaje îndoielnice.

Una din galeriile de arta deschise recent este Galeria Elite Prof Art care la acest inceput de august propune privitorului o retrospectiva mai mult sau mai putin cuprinzatoare a Bucurestiului, in cadrul expozitiei “Bucurestiul de ieri si de azi”. Desi nu dispune de lucrari ale inaintasilor artei romanesti referitoare la acest oras mereu al contrastelor, ne referim aici la pictorii antebelici si interbelici, expozitia aduce in atentie lucrari ale celor mai buni artisti ai momentului, dintre care unii au fost déjà mentionati mai inainte.

Se face o trecere in revista a infatisarii pe care Bucuretiul a avut-o in trecut si pe care o are in prezent, oglindita in lucrari realizate in trecut si prezent de o serie de artisti romani de renume. Realizata intr-o atmosfera “retro” atat prin vestimentatia personalului galeriei cat si a artistilor prezenti la vernisaj, expozitia a incercat si speram ca a si reusit sa aduca o pata de culoare si nostalgie in sufletele celor care au vizitat galeria. Un aport deosebit il au posturile de televiziune TVR Cultural sau Senso Tv, care au prezentat in emisiunile lor imagini si comentarii referitoare la aceasta expozitie.

Dintre cei prezenti pe simezele Galeriei de Arta Elite Prof Art putem mentiona pe: Camil Ressu, Ion Salisteanu, Traian Bradean, Constantin Piliuta, Alma Redlinger, Ion Iancut, Zuzu Caratanase, George Paul Mihail, Mihail Gavril, Nicolae Blei, Horatiu Panait, Magda Isacescu, Corina Perianu, Ramona Lazar Tibrea si altii.

In dorinta lor permanenta pentru frumos, artistii prezenti au surprins in lucrarile lor cele mai frumoase si cele mai pitoresti aspecte ale unui oras care de foarte multi ani este capitala si emblema  Romaniei. Trecut de-a lungul timpului prin mai multe etape de evolutie sau involutie, orasul a cunoscut perioade bune, prospere atat pentru oras ca metropola cat si pentru locuitorii sai. A cunoscut deasemenea etape nefaste, marcate de intrigi politice si de confruntari armate. Oricum ar fi fost istoria, orasul a supravietuit. Ceea ce lucrarile prezente in expozitie ne arata sunt aceste perioade. Un rol important in lucrari il ocupa prezentul. Artistii incearca sa arate evolutia orasului in prezent fata de trecut. Este o incercare grea. Desi fata orasului incearca sa se schimbe in bine, acesta nu reuseste insa sa ajunga la sclipirea pe care anii interbelici au oferit-o Bucurestiului.

Intr-o lume de framantari politice si sociale, in care importanta este puterea banului, indiferent pe ce cai a fost obtinut, grija fata de oras ramane pe planul al doilea. Aparitia unei noi specii de parveniti, a caror educatie lasa de dorit, nu face decat sa ingreuneze efortul de dezvoltare atat a societatii in care traim cat si a orasului care alta data era numit pe buna dreptate “Micul Paris”. Murdar, supraaglomerat, cu servicii publice care lasa de dorit, Bucurestiul supravietuieste cu greu sub povara noii clase de imbogatiti peste noapte. Departe de renumele interbelic, orasul asteapta, asemenea locuitorilor sai, vremuri mai bune.

 

Adrian Pandelescu

Director

Galeria de Arta Elite Prof Art   


Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s