foto lucrari – 11 – FLORIN BARZA – EXPOZITIA PERSONALA “ESTIVALA- UNDERGROUND” – Cotroceni – 15.10.2011 – 15.11.2011

EXPOZITIILE ORGANIZATE DE GALERIA DE ARTA ELITE PROF ART POT FI ADMIRATE SI PE NOUL SITE AL GALERIEI:http://galeriaeliteprofart.com/

Florin Barza – Personala – “Estivala – Underground”

 

“Multi pictori cultiva formele superioare ale picturii, dar foarte putini cunosc gramatica elementara a culorii si desenului.”

                                                                                                            ( Mircea Deac – “Alexandru Ciucurencu” )

“Nu exista retete de talent. Maestrul maestrilor este studiul in fata naturii.”

                                                                                                           ( Camil Ressu – “Insemnari despre pictura”)

“Desenul poate fi de sine statator, in timp ce culoarea fara desen ramane ceva nevertebrat. Desenul este mai cinstit decat culoarea, fiind mai controlabil.”

                                                                                                                               ( Theodor Pallady – “Jurnal” )

“Acestea care sunt scrise nu sunt semne  de orgoliu, si nici nu pot fi, de vreme ce stiintele desenului si picturii au hotarele atat de vaste si nu pe de-a –ntregul cunoscute. … Adevarata originalitate va apartine secolelor care vor fi mistuit tot ce e fals, neclar si netraditional in domeniul picturii”

                                                                                                (Traian Bradean – “Motivare”- 1 ianuarie 1974))

Asa isi incepe artistul  Ion Lazar in 2009 prefata la volumul “Curs de desen” al artistului Traian Bradean.

Aceasta compilatie de sfaturi, de indemnuri, se adreseaza celor care au ales calea artei ca destin si vin din partea unor invatati ai picturii si desenului.

Unii, ar putea crede, ca cel ce face obiectul studiului nostrum, artistul Florin Barza, a cunoscut toate aceste indemnuri inca de mic copil, ca ele l-au indemnat pe viitorul artist sa-si insemne destinul prin alegerea drumului artei. Parerea noastra este ca numai talentul innascut al acestuia a fost motivatia pura a acestei alegeri. Ca artistul se incadreaza acum in randul celor carora li se adreseaza aceste citate, nu face decat sa intareasca idea unui destin de exceptie, a unui artist ajuns la o maturitate artistica pe care suntem siguri ca multi colegi de breasla o invidiaza.

Absolvent in anul 1988 al Academiei de Arta “Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, la clasa profesorului Marius Cilievici Flori Barza se apropie si parca vrea sa se intreaca cu inaintasii sai, cu cei care i-au adresat indemnurile de mai sus.

La fel ca artistii care au uimit omenirea in ultimele cateva sute de ani, cum sunt Giotto, Fra Angelico, Durer, Vermeer, Ressu, Pallady sau Bradean, Florin Barza prin desenele sale exprima précis planul in spatiu, cu pregnant data de caracterul formelor. Elementul essential al caracterului formelor este dat de raportul de cantitate. Atat impresea de miscare cat si caracterul formei sunt cuprinse in contrastul de cantitate. La Florin Barza, expresivitatea si integritatea imaginii sunt date de efectele optice. Formele largi, consistente sunt compuse intr-un ritm energic. Simplitatea si concizia liniei dau un spor de expresivitate imaginilor prin forta de sugerare a ideilor solid construite.

Alaturi de desene, tablourile executate mai ales in acril devin inepuizabile variante ale acordurilor de culoare. Avem  de-aface cu o cunoastere exacta a valorii tonale de pe fiecare treapta cromatica. Subordonata structurii desenului, culoarea este folosita rational, distribuita in zone compacte de umbra si lumina, in tonurile mate ale unei palete sobre de brunuri si griuri riguros nuantate. O masa de gri, in care rosul, verdele, galbenul si albastrul se subtilizeaza, se confunda, se topesc intr-un ansamblu coloristic de o larga viziune fantomatica. E aici sentimentul prim, fundamental, al lucrarilor, acela trezit de transpunerea artistului in imagine, sentiment redat cu o forta tulburatoare, prin singurul mijloc ingaduit picturii cand este lasata sa se exprime, liber, un tremor sufletesc: culoarea.

Artist cu o larga paleta artistic, Florin Barza abordeaza cu deplin talent si success arta vitraliului. Imbinand elemente compozitionale si coloristice din gama desenului dar si a picturii, vitraliile sale rivalizeaza cu lucrarile innaintasilor sai.

Intr-un articol aparut in anul 2011 in “Viata Romaneasca”, intitulat “O invitatie la masa critica”, Florin Toma sintetizeaza in cateva randuri personalitatea artistica a lui Florin Barza, prin comparatie  cu alti doi corifei ai picturii contemporane, Sorin Ilfoveanu si Valery Oisteanu.

“ Viaţa Românească, Nr. 7-8 / 2011 – O invitaţie la masa critică

Pentru temperamentul veşnic nemulţumit şi mintea mereu pusă pe harţă ale unui cronicart (aşa cum ne auto-considerăm noi!), orice operă de artă are un punct al percepţiei, în care, spre a se evita plictiseala, trebuie să se producă un derapaj. O alunecare. O conturnare. …

…Acesta este momentul în care se atinge ceea ce am numit masa critică a percepţiei oricărei lucrări de artă. Sau, pentru imaginaţiile de tip dojenitor ceva mai digestiv-pofticioase, dacă vreţi, este invitaţia scrisă de a participa la o masă fără poncife şi antepronunţări axiomatice trecute în menu, o masă unde sunt servite doar delicatese critice inedite. Hors d’oeuvre. Şi, dincolo de care, plăcerile nesăţioase ale ludicului intră în fibrilaţie profundă, iar catharsis-ul ajunge doar un stereotip la cheremul esteticii şablonarde. O sechelă inimoasă a meta-limbajului…Big deal!

 Am ales trei artişti cu destin, operă şi expresie artistică total diferite, tocmai pentru a participa împreună la derogarea de la schema prestabilită. Veţi judeca singuri, la finele cronicii noastre, dacă această instigare la dezordine semiotică şi insubordonare estetică (dar, una peste alta, nu mai puţin cinică, spun unii!) este eficientă în a da o mână de ajutor artistului. Ca să fie înţeles, în sfârşit, şi el, cum nu se cuvine.

Sorin Ilfoveanu, Florin Bârză şi Valery Oişteanu. …

Pragul peste care trebuie să trecem, ca să descoperim şi altceva dincolo de viziunea comună (cu acreditare fermă de la corifeii academici cu batistă înflorată la buzunarul de la piept al sacoului bleumarin!), ar fi relaţia între artist şi spaţiu, cu care opera lui se află în sincronie perfectă, dar, din păcate, doar pe o durată determinată. Credem, apoi, că am găsit atât metafora nimerită, cât şi instrumentul cel mai potrivit incantaţiei ritualice a locului.

 Le vom deduce împreună, pe măsură ce vom consuma, împreună, masa critică.

 

Sorin Ilfoveanu, dincolo de orice fel de stil în pictura românească, a instituit o dinastie artistică. Saga familiei (ce-i cuprinde, alături de el, pe soţia, Ana-Ruxandra, şi pe cei doi băieţi, Adrian-sculptorul şi Nicu-artistul fotograf) devine astfel desaga metafizică în care patru oameni – purtători ai numelui de Ilfoveanu – îndeasă tot felul de lucruri necesare pentru excursia în eternitate. Nimicuri de supravieţuire. Care au calitatea că pot să deranjeze serios, prin povestea lor, ordinea semnelor acestei precedente lumi. Astfel că tărâmul prezent de trăit se poate împărţi cu aura de orgoliu în două: Ilfovenii de o parte, şi ceilalţi, de peste drum, ne-Ilfovenii

Lucrările sale ( Sorin Ilfoveanu ) – realizate în tehnici variate, de la tuş şi acuarelă până la pastă şi acrilic pe pânză – se pot arhiva ca nişte eseuri vizuale pe marginea temelor fundamentale ce macină de mii de ani trestia gânditoare. O stilizare împăcată a raporturilor omului cu lumea. Iubire, moarte, echilibru, tristeţe, fericire, libertate, vis. Tuşa este continuă, dreaptă, egală, caldă, senină – un soi de prerafaelism mat în epură (a se privi cu luare-aminte degetele de la mâinile personajelor-femei, de o înspământătoare sfiiciune, împinsă până dincolo de saţiul fragilităţii!)….

 Absenţa umbrelor din tablourile lui, alături de hotărâta relegare a tonurilor, impun o simplitate debordantă, aproape voioasă. Căci orice fel de concesie pentru înfloritură este de neconceput. Arabescul e mort. După o pictură de-a lui Ilfoveanu cred că nu se poate ţese un gobelin. E pură pierdere de vreme. Dar, un tratat de mitologie se poate scrie, da!

 Metafora posibilă , în proprietatea operei lui Sorin Ilfoveanu, mi se pare a fi catedrala. În care ea se dezvoltă pe draperiile polifonice imaginate de o orgă.

 

Valery Oişteanu. E din alt soi. Provine din alt trunchi şi vine din altă parte. De la New York, de pe Strada 11 din East Village. Nu-l deranjează biserica de vizavi, St. Mark Church. E imun, s-a vaccinat. Fiindcă versurile lui, rostirile, fanteziile, visele, bucuriile, trăirile, durerile şi dezamăgirile lui n-au avut loc să intre acolo. Au rămas la el, în depozitul de suflet. În zăcămintele de boemă nebună ce l-au păstrat sănătos în patrimoniul suprarealismului românesc….

 

Lucrările lui Florin Bârză se pot circumscrie unui concept (sau mai degrabă unei impresii!) pe care l-am putea numi vitalism desfrânat. Fără oprelişti. Fără cenzură (şi fără cenzură, ca o retorică à bout de souffle!). Practic, n-ai timp să te dumireşti, să vezi de unde începe intenţia de susţinere a semnificaţiei şi unde, în ce punct, se topeşte teza în conţinut. Forţa culorii şi, mai ales, intensitatea poveştii fiecărui ciclu de tablouri fac din lucrările lui Florin Bârză un, de fapt, rămăşag riscant cu imaginea a ceea ce s-ar putea ghici dincolo de pânză. De fapt, aici descoperim marea incertitudine a artistului, cumplita şi tragica lui oscilare între Scylla şi Caribda: nu ştie (sau nu îndrăzneşte să afle?) dacă dramatismul naraţiunii ce a făcut ca ea să ţâşnească în aparent ordonata aşezare a culorilor în fiecare tablou, a fost doar un simplu mesaj personal, cu întoarcere particulară (el – expeditor, el – destinatar!), sau o notă de suferinţă cu reverberaţii universale, susceptibilă a fi redusă la obişnuita constatare: „Las’ că nu eşti singurul!”. (NOTĂ: Am avut privilegiul de a sta cu ochii, timp de câteva ore, pe tablourile pe care artistul le expune – permanent şi aproape obsesiv – în propriul atelier. Ele stabilesc un ciclu de poveşti extraordinare, cu conotaţii destul de apropiate de concreteţea biografică a autorului. Acum, sigur, ceea ce mai rămâne de clarificat este câtă dispoziţie se află în a asigura caracterul necesar de ficţiune a fiecărei reprezentări artistice a viziunii, în parte. Sau, dimpotrivă, cât de dispus este artistul să-şi expună rănile în public, până unde poate merge el, ca să-şi delege statutul de narator?!).

 De remarcat este că, în expoziţie, tentaţia pentru alteritate a lui Florin Bârză e irepresibilă. Adică, nu se poate ca el să nu se uite la el şi din altă ipostază decât aceea de consumator inert. Prin urmare, recurge în forţă la corecţii (foarte fine, aici e paradoxul!) asupra fondului afectiv, aperceptiv şi, mai ales, memorial, pe care-l administrează. Florin Bârză îşi împarte privirea în trei. Îşi fagurizează viziunea în trei etaje, o împarte pe mai multe paliere, parcă pentru a-şi induce singur convingerea că misiunea totalizatoare, globală nu-i aparţine lui. Ci Creatorului. Singurul.

 Mai întâi, artistul palpită oţios, iar năvalnicele lui sentimente străbat pânza şi se materializează într-o cruzime a policromiei violente, indusă într-o pastă a cărei consistenţă rămâne greu de imaginat în alte circumstanţe. Sunt nuanţe de ocru puternice, de albastru de Prusia, de cobalt sau roşu de Burgundia care te trimit cu gândul la fauvişti. La prima ochire. Fiindcă, la a doua, ne dăm seama că totul face parte dintr-o convenţie, care are ca scop, pe de o parte, deconstrucţia culorii (aşa cum e magistral subliniată în ciclul cu „femeia-arlechin”!), iar, pe de altă parte, atragerea într-o capcană de percepţie. Amăgirea. Un fel de trompe-l’oeil stilistic. De genul pe care propaganda ieftină, de pildă, îl defineşte ca: „par că spun ceva, dar, de fapt, urmăresc altceva!”. Vitalismul fără limite pe care l-am sesizat la început se dovedeşte a fi, de fapt, o sensibilitate exacerbată, cu mască, pe care autorul o ascunde în spatele forţei. Aparente. Slăbiciunea travestită dumnezeieşte!

 Apoi, el se exprimă prin desen, prin cărbune. Care e schiţă şi, totuşi, nu e. Unele lucrări sunt atât de minuţios lucrate, încât par copia în alb-negru a unor compoziţii de culoare. Un pariu bizar, pe care nu-l înţeleg. În schimb, înţeleg şi admir de-senele dintr-o singură trăsătură. O linie unică. O singură respiraţie. Un frôlage absolut magistral. Ca-n versul acela al lui Eminescu: Abia atingi covorul moale…. O singură atingere a hârtiei. Aici, pictorul se întoarce la unelte.

 În fine, al treilea strat este cel al vitraliului. În care – poate şi pentru că străluceşte mult mai bine în contact cu lumina (iar lumina oare de unde vine?) – pare mai aproape de Dumnezeu. Minuţia travaliului, tehnica de fiecare dată inedită, negocierea atentă a culorii, temele prinse în obiectiv şi, mai ales, anvergura fiecărei lucrări în parte (te-ai aştepta ca, în general, vitraliul să impună, totuşi, nişte restricţii!) – toate îi fac loc lui Florin Bârză şi aici, spre a fi amintit cu laude.

 Spaţiul de expoziţie de la U Art Gallery – o sală curbă la etajul cel mai de sus al unui bloc-turn ce domină Bucureştii – pare ideal pentru metafora unui salon. Un salon însă nu tradiţional, plin de molii şi sufocat de un bric-à-brac senil, ci unul modern, mobilat auster, deşi uşor sofisticat (cu ferestre pe care stau agăţate lucrările de vitraliu!).

 Şi în care instrumentul ce ar trebui să-l acompanieze pe Florin Bârză ar fi un pian. “

 

Expozitia deschisa la Galeria de Arta Elite Prof Art in luna octombrie 2011, intitulata “Estivala – underground” reprezinta o retrospectiva a operei artistului plastic Florin Barza. Expozitia se adauga celor 35 de expozitii personale in tara si strainatate.

Exceptand vitraliile, sunt cuprinse aici atat desenele, schitele, cat si tablourile acestuia.

Impartita in 6 categorii si acoperind doua nivele ale galeriei, expozitia cuprinde putin peste 220 de lucrari grupate astfel:

“Underground”– lucrari executate de artist in perioade  anterioare, schite si  grafica  executate in tus. Putem mentiona aici serile “Gotice”, “Animale”, “Estivala”, “Umanism renascentist”, “Graeca Est”, “Portrete”.

“Techirghiol” – este format din peisaje, pentru redarea carora, artistul apeleaza la  doua tehnici diferite –  acril si carbune pe panza, lucrari de dimensiuni relativ mari.

“Cai” – este o sectiune in care artistul a grupat mai multe lucrari de desen in carbune, precum si cateva in acril, in care a surprins diferite atitudini si imagini ale acestor nobile fiinte.

“Desene – peisaje” –o gama larga de peisaje in carbune si acril din diverse zone ale tarii sau din strainatate.

“Arlechine” –un numar de 15 acriluri pe panza reprezentant arlechine in diferite ipostaze.

“Nud – desene” – ultima categorie este formata din nuduri in carbune realizate de artist in ultimii ani.

Deschiderea oficiala a expozitiei a fost facuta de Corneliu Ostahie care in discursul sau a elogiat lucrarile prezente pe simeze precum si intreaga activitate a artistului plastic Florin Barza.

Expozitia va fi deschisa pana in data de 15 noiembrie 2011.

 

Adrian Pandelescu

Director

Galeria de Arta Elite Prof Art

span style=”font-size:12pt;line-height:115%;font-family:’Times New Roman’, ‘serif’;”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s